Mi-am tot propus să încep să citesc mai mulți autori români, pentru că uneori îmi este dor de cărțile pe care le citeam în liceu – mi-e dor de Eliade și Rebreanu și alți clasici care m-au făcut să iubesc să citesc. Și cu toate acestea, niciodată nu am reușit să mă adun și să spun: „Gata, următoarea carte o să fie de la un autor român!”.
Niciodată până acum, când am dat de Emma Bond, o autoare care are tot ceea ce îmi doream: o carte fantasy și romance, cu un limbaj clasic, mult suspans și aventură.
„Cei 7 prinți ai Iadului”
Cartea ne prezintă călătoria lui Alexander, un tânăr care trăiește într-un sat sărac și care duce grija zilei de mâine – zi care nu știe dacă o să apară de fapt. Viața lui ia o întorsătură ciudată însă, în momentul în care descoperă că posedă puteri magice puțin spus deosebite pe care trebuie să învețe să le stăpânească.
Povestea se axează, așadar, pe călătoria inițiatică a lui Alexander, care trebuie să traverseze o serie de provocări pentru a putea trece de la statusul de novice, la cel de vrăjitor, vorba aia, cu acte în regulă. Alexander navighează printr-o lume necunoscută, dominată de întuneric și pericole, iar Asmodeus, unul dintre cei 7 prinți ai iadului, este acolo pentru a-l ajuta să depășească toate obstacolele.
Ce mi-a plăcut:
Așa cum am menționat deja, stilul de scriere al autoarei este o combinație de elemente clasice, care se completează perfect cu viziunea ei modernă și 100% originală – cel puțin așa mi s-a părut. Pentru mine a fost o mare surpinză această carte, deoarece nu mă așteptăm să citesc un fantasy românesc care să mă țină cu sufletul la gură de la început și până la final.
Descrierile din carte sunt foarte dinamice și reușesc să surprindă perfect emoția fiecărei scene și să te facă să simți că trăiești alături de personaje.
Și apropo de personaje, sunt MI-NU-NA-TE și foarte bine conturate. Alexander, protagonistul trece printr-o călătorie inițiatică foarte frumoasă și tumultoasă în același timp. El se transformă din baiatul simplu, aparent banal, care locuiește într-un sat sărăcăcios, în care oamenii nu știu dacă o să mai prindă ziua de mâine, într-un vrăjitor care știe cum să își controleze puterile și cum să înfrunte orice obstacol. Personal, l-am adorat pe Alexander de la începutul cărții și mi-a plăcut enorm atitudinea lui sassy față de Lucifer.
Pe de cealaltă parte îl avem pe Asmodeus, care s-a dovedit a fi un personaj misterios și imprevizibil, dar de care am rămas plăcut surpinsă. Asmodeus este un fel de ghid pentru Alexander, iar această relație dintre ei evoluează, ceea ce adaugă și mai multă tensiune poveștii. Mi-a plăcut că deși Asmodeus este un demon la urma-urmei, el își înfuntă această natură, pe parcursul poveștii devenind mai deschis, mai loial, mai atașat de cei din jur. Asta l-a făcut să fie foarte uman, lucru pe care l-am iubit. Mereu iubesc când personajele își depășesc propria natură și devin cea mai mișto variantă a lor.
Relația dintre cei 2 este practic miezul poveștii, Emma reușind să creeze o dinamică foarte drăguță între protagoniști. Unde unul eșuează celălalt reușește, când unul cade celălalt îl ridică – relația lor evoluează treptat și natural.
Am vorbit puțin cu Emma despre carte și am întrebat-o de unde și-a găsit inspirația pentru a crea aceste personaje de care pur și simplu nu ai cum să nu te atașezi. Mi-a mărturisit că în crearea personajelor s-a inspirat din documentare religioase și horror, dar și că „idea trebuia să pornească de la Lucifer, dar mi s-a părut pueril și am decis să fiu autentică – cât s-a putut, oricum. Cel mai greu punct al poveștii cred că a fost acela în care a trebuit să le descriu interacțiunea – nu doream să pară nici ceva grăbit, nici ceva prea pompos de siropos sau să fie prea mult de așteptat.”.
Tot ce pot să zic este că de când am început să citesc această carte am descoperit 2 lucruri:
1. Emma Bond este un autor foarte talentat care dispune de o imaginație de invidiat.
2. Recent și-a deschis propria editură: Scriptorium Novum.
Așa că nu am putut rezista să nu o întreb despre gândurile și motivațiile care au stat la baza acestui proiect. Emma mi-a mărturisit: „Editura a apărut din dorința mea de a oferi autorilor remunerația cuvenită și de a-și vedea munca undeva – poate chiar și în librării, deși lucrez la asta acum.”.
În colaborarea cu autorii de la Scriptorium Novum, Emma își propune să-i sprijine și să le ofere un safe space unde să se simtă liberi să fie creativi – își dorește să le ofere autorilor ceea ce ea nu a primit în colaborările sale trecut: „Îmi propun să lupt pentru ei, pentru că eu la început am primit foarte puțin feedback – constructiv cel mai mult, nu mi se spunea ce anume greșesc, apoi foarte mult negativ. Nu vreau ca vreun autor să treacă prin ceea ce am trecut eu și, cu atât mai mult, să nu fie ajutat.”.
Pentru mine nu mai încape urmă de îndoială că Emma nu este doar talentată, ci și o persoană cu o viziune foarte realistă și clară în ceea ce privește piața de carte din România.
Sper ca la finalul acestui articol să vă conving și pe voi.
Dar până atunci…
Ce nu mi-a plăcut:
Nu a existat ceva ce să nu-mi fi plăcut la carte, deoarece mi-a îndeplinit cam toate așteptările, ba chiar a fost o surpriză plăcută. Ceea ce a făcut ca experiența de lectură să nu fie 100% perfectă este faptul că am citit-o online, în varianta e-book. Mi-am dat seama că nu e pentru mine cititul cărților online, deoarece nu mă pot bucura în totalitate de experiența de a citi – să țin eu cartea în mână, să dau foaie după foaie, să o adnotez și subliniez cu cine-știe-ce culori.
O recomand?
Da! O recomand 100%. Pentru că este o carte care merită să fie citită, iar Emma este o autoare care merită susținută. Așa că, dacă vreți să citiți o carte care combină elemente de fantasy, romance și aventură, „Cei 7 prinți ai Iadului” este cartea voastră!
Și sper să vă bucurați de ea la fel de mult ca mine.
Verdict final:
4/5 ⭐
Pentru mai multe, ne vedem și citim pe Instagram: Mia Gabe