Am citit cândva undeva că autorii norvegieni scriu cele mai bune cărți polițiste.
Nu pot să confirm sau să infirm, dar cert este că cele mai bune cărți polițiste pe care le-am citit au fost scrise într-adevăr de un autor norvegian. Este vorba despre Jo Nesbø și minunata lui serie de cărți „Harry Hole” – așa, ca să nu vă țin în suspans.
Am făcut cunoștință cu scrierile lui Jo Nesbø mai mult sau mai puțin din greșeală. Prima carte pe care am citit-o de la el a fost o ediție mai veche a „Călăul”, carte pe care acum o găsiți la Editura TREI (la fel ca multe alte cărți scrise de Jo Nesbø) sub denumirea de „Nemesis”. Ei bine, „Nemesis” este cel de-al patrulea volum din seria „Harry Hole” și deși pare ciudat să începi o serie cu al patrulea volum, să știți că nu este. Seria „Harry Hole” se poate citi și separat, deși trebuie să știți că pe ici-colo se pot strecura mici spoilere, dar care sunt inovensive și nu vă afectează bucuria lecturii. Într-adevăr poți să pierzi din dezvoltarea personajului, dar la Harry Hole această dezvoltare e lentă.
Așa că astăzi o să scriu nu de volumul 1, sau 2, sau 3 și nici măcar de 4, ci de volumul 6 al seriei care mi-a furat inima și nu mi-a mai dat-o înapoi.
„Mântuitorul”
Când un asasin profesionist sosește în Oslo pentru a duce la capăt o misiune importantă, viața detectivului Harry Hole – cunoscut pentru metodele lui neortodoxe de a rezolva orice mister – este (din nou) dată peste cap.
Chemat să-l oprească, detectivul pornește într-o cursă contra-cronometru pentru a-l opri pe omul care pare că devine invizibil printre umbrele orașului unde nimic nu e ceea ce pare. Pe măsură ce investigația avansează, Harry Hole descoperă că nu are de-a face cu o simplă crimă, ci cu un rău care poartă mai multe chipuri și uneori acestea seamănă ciudat de mult cu cei apropiați nouă.
Întrebarea cărții rămane: Cine este de fapt „Mântuitorul” în toată această poveste?
Sper sincer ca voi să fiți la fel de curioși să aflați.
Ce mi-a plăcut:
Ce face ca „Mântuitorul” să fie atât de special este, așa cum v-am obișnuit, atmosfera intensă și întunecată care te face să uiți că citești o carte. Nesbø are un mod foarte realist de a descrie acest Oslo întunecat în care frica și nesiguranța domină. În această carte, străzile orașului se transformă într-o oglindă care reflectă întocmai starea personajelor și a evenimentelor.
Această atmosferă te trimite exact în mijlocul acțiunii, unde te lovești de niște personaje complexe, foarte realist construite.
Harry Hole este portretizat ca fiind un om complex, care se luptă cu proprii lui demoni, în încercarea sa de a deveni mai bun. Mi-a plăcut întotdeauna faptul că el este un erou, dar nu unul în sensul clasic: nu este un aparător perfect al dreptății, ci face multe greșeli, are multe imperfecțiuni și un talent aparte de a se auto-sabota.
El este un detectiv foarte sassy, inteligent și care are o intuiție de aur pe care o ascultă întotdeauna – sau, mă rog, în mare parte. Și cu toate acestea, în „Mântuitorul” avea ocazia de cunoaște și o altă latură a lui, și anume un Harry Hole vulnerabil. Dar cred că asta îl face să fie un personaj atât de iubit – să fie atât de uman și de complex, încât să uiți că citești.
Eu sunt îndrăgostită de Harry Hole, iar asta cred că spune multe despre gusturile mele. Wink-wink.
Un alt lucru, tot legat de personaje, care mi-a plăcut, a fost modul în care Nesbø a umanizat antagonistul, i-a oferit o poveste, și un chip și o perspectivă care te ajută într-un fel să empatizezi cu el. Sau poate nu. Aștept să îmi spuneți voi ce credeți despre asta.
Ce pot să spun? Este o poveste foarte bine ancorată în realitate. Se vede că Jo Nesbø și-a făcut bine research-ul, altfel nu aveai cum să te pierzi atât de ușor în povestea personajelor.
Este o lectură foarte captivantă care te face să reflectezi asupra naturii umane. Jo Nesbø nu se limitează doar la a crea „un thriller polițist”, ci construiește (cu fiecare roman) o poveste care face parte din lumea lui Harry Hole – lume în care fiecare personaj reprezintă fragilitatea, moralitatea, frica, nesiguranța, răul și binele.
Ce nu mi-a plăcut:
Dacă deja nu este evident, nu au existat aspecte care să nu îmi fi plăcut, dar există câteva aspecte care s-ar putea să nu fie pe gustul tuturor cititorilor. Am văzut recenzii de 1⭐ , nu neaparat la „Mântuitorul”, dar la alte cărți de Jo Nesbø, și pot să înțeleg de ce.
Nesbø nu este un autor care să fie pe gustul tuturor, iar Harry Hole este definiția „morally grey”.
Unele fragmente pot părea prea lente, mai ales pentru cineva care preferă un roman cu ritm alert.
Atmosfera cărți este uneori greu de digerat, pe alocuri prea întunecată și…ăm…scârboasă. Succes la scena cu câinele!
Descrierile sunt foarte detaliate și violente. Succes la scena cu câinele!
Iar cireașa de pe tort, indiferent de ce volum din seria Harry Hole veți citi, o să fie unul stufos.
Recomand?
100%.
Recomand „Mântuitorul” celor care își doresc să citească un thriller polițist captivant și plin de suspans, care oferă mai mult decât doar o poveste – oferă o introspecție asupra lumii și a naturii umane.
Pe mine m-a ținut de multe ori cu sufletul la gură și de tot atât de multe ori a trebuit să închid cartea și să mă uit la audiența mea imaginară: „Ați văzut și voi ce tocmai s-a întâmplat?”.
Așa că, nu vă fie teamă să citiți orice de la Jo Nesbø.
Cred că o să rămâneți plăcut surprinși.
Verdict final:
5/5⭐
P.S. Parcă mi s-a făcut puțin dor de Harry Hole. Ar trebui să îi fac „o vizită” în viitorul apropiat.
Pentru mai multe, ne vedem și citim pe Instagram: Mia Gabe