Ali Hazelwood este un autor nou pentru mine și, trebuie să mărturisesc, nu am avut nici măcar o așteptare de la ea.
Și e mai bine că a fost așa, deoarece atunci când am citit prima carte de la ea, „Ipoteza iubirii”, am rămas plăcut surprinsă, dar la a 2-a…
„Cu dragostea în minte”
Bee, neurocercetătoare de meserie și mare admiratoare a lui Marie Curie, este pusă într-o situație dificilă: pentru a putea lucra la un proiect NASA trebuie să colaboreze cu rivalul ei din facultate, Levi.
Pe măsura ce proiectul avansează, lucrurile încep să se schimbe: colegii încep să o ignore, echipamentele necesare întârzie să ajungă, iar relația dintre Bee și Levi se transformă în ceva ce pare departe de a fi bazat pe ură.
Ce mi-a plăcut:
Ali Hazelwood știe cum să construiască niște personaje dăguțe, prinse în niște situații cu adevărat excepționale.
Stilul ei de scriere este unul foarte ușor de urmărit, în care umorul este nelipsit și pur și simplu nu ai cum să nu te amuzi la unele schimburi de replici.
Dacă tot am zis de personaje…
Ali Hazelwood știe cum să evidențieze exact stereotipul oamenilor inteligenți, care sunt „idioți” și neîndemânatici când vine vorba de iubire.
Bee este o tânără cercetătoare, foarte inteligentă și pasionată de domeniul în care lucrează, dar care este puțin cam nesigură atunci când vine vorba despre calitățile ei. Sarcasmul și glumele ei au făcut cartea să fie mai ușor de citit, chiar și în momentele în care simțeam că nu aș vrea să o mai citesc.
Bee este o feministă convinsă, luptă din greu pentru recunoașterea pe care o merită, iar sexismul (nelipsit) din mediul academic o ambiționează mai mult să continue.
Levi pe de cealaltă parte este un bărbat aparent rece și distant, dar care cu timpul devine sprijinul emoțional și profesional al lui Bee.
Deși cumva previzibil, Levi fell first pentru Bee, chiar încă din facultate, iar „ura” pe care părea că o are pentru protagonistă nu era nimic altceva decât o atracție pe care el încerca să o ascundă.
Relația dintre ei…uh. E greu de discutat despre asta. Uneori relația dintre ei a fost drăguță, și romantică și mi-a făcut sufletul să mi se topească, dar uneori a fost cringe și absurdă.
Ce nu mi-a plăcut:
La acest capitol am multe de spus.
Încep cu finalul. Citind ultimele capitole, nu odată m-am trezit închizând cartea și întrebându-mă: Ce naiba s-a întâmplat?!
Aș fi putut trece peste unele aspecte precum: prea puțin romance, prea multă știință, scene romantice prea ciudate și pe alocuri prea cringe, personaje care, deși mi-au intrat cumva în suflet, sunt prea asemănătoare cu cele din „Ipoteza iubirii” și parcă nu vin cu nimic nou în mod special. Dar nu am putut să trec peste finalul care a fost prea out of place. În ultima parte a am avut impresia că citesc o cu totul altă carte: cineva care vrea să o omoare pe Bee, pisica care sare să o salveze, Levi care devine brusc un fel de Bruce Willis.
Totul a fost atât de random, încât după ce am terminat de citit nu am știut exact ce s-a întâmplat – nu am știut exact cum ar trebui să mă simt.
Scenele spicy sunt cringe, ciudate și foarte incomode și chiar cred că ar trebui să facem o petiție ca Ali Hazelwood să nu mai scrie astfel de scene.
În plus, acțiunea a fost foarte previzibilă. Exceptând finalul, nu au prea existat răsturnări de situație, totul a fost foarte ușor de anticipat încă din primele capitole, iar suspansul și tensiunea au fost spre zero.
O recomand?
Nu pot să spun că această carte a fost (pentru mine) sau că va fi (pentru voi) o lectură minunată sau vreo operă de artă. Aș minți să spun că o recomand din toată inima, dar dacă doriți să îi oferiți o șansă, se poate dovedi a fi o lectură rapidă și pe alocuri plăcută.
Verdict final:
3/5⭐
Pentru mai multe, ne vedem și citim pe Instagram: Mia Gabe