Mă cunoașteți deja.
Și dacă totuși nu o faceți: Hello, sunt Mia, iar în ultimul timp îmi place să citesc cărți scrise de autori români.
„Monocrom”
Vanessa Miller și Oscar Trent sunt diferiți și asemănători în același timp. Uniți de greutăți și dureri, cei doi caută vindecare într-o lume care nu pare să le ofere prea multe șanse.
Întâlnirea dintre ei declanșează însă o serie de evenimente care nu doar că le răscolesc trecutul și scot la suprafață cele mai dureroase secrete și amintiri, ci și aprind scântei neașteptate.
Cu o atmosferă întunecată, într-adevăr monocromă, cartea te face să te întrebi dacă Vanessa și Oscar vor avea vreodată parte de finalul lor fericit.
Zâmbetul ei era medicament pentru trupul meu. Vindeca toate rănile pe care nu ea le crease. – Alexandra Vance
Ce mi-a plăcut:
Am început să citesc această carte într-o perioadă aglomerată din viața mea cu intenția de a mă distrage de la tot stresul licenței, al sesiunii și al vieții în general. Și da, cartea chiar și-a îndeplinit scopul.
Atunci când am ales să citesc „Monocrom”, trebuie să recunosc, nu aveam prea mari așteptări, deoarece nu citesem nimic de la Alexandra Vance. Pot să spun însă, acum la ceva timp după ce am terminat cartea, că am rămas plăcut surprinsă și că aștept cu nerăbdare volumul 2.
Stilul de scriere al autoarei este unul simplu, dar care m-a prins încă de la primele pagini. Descrierile m-au ajutat să îmi creez o imagine detaliată asupra universului „Monocrom”, iar dialogurile dintre personaje mi-au stârnit numeroase reacții, de la râs, la ochi înlăcrimați.
Vanessa Miller a fost un personaj pe care l-am iubit și urât în același timp. Vanessa duce o viață cu adevărat mizerabilă, nu are prea mulți prieteni și chiar și cei pe care îi are nu îi sunt de fapt prieteni. Ea nu își poate găsi liniștea într-o societate care o hărțuiește și umilește în mod constant, iar viața ei este umbrită de amintirea surorii sale decedate.
Personajele precum Vanessa stârnesc ceva profund în sufletul meu, deoarece, undeva prin liceu am fost Vanessa, așa cum am fost și Eve („Storm” – Sara Dust). Așa că, trebuie să recunosc, cu fiecare pagină citită din „Monocrom” am simțit că vindec adolescenta Mia, care în liceu ar fi dat orice să poată citi o carte care să o facă să simtă că nu e singură.
Așa cum am zis, față de Vanessa am simțit atât iubire, cât și ură. Iubire, pentru că am putut să rezonez cu ea și au fost numeroase momente în care aș fi vrut să îi iau apărarea și să o îmbrățișez. Ură, pentru că au existat la fel de multe momente în care a fost enervantă, absurdă și are simțul supraviețuirii al unui cartof.
Oscar, pe de cealaltă parte, este un personaj masculin cam atipic pentru cărțile romance. El nu este acest erou puternic care poate să salveze pe toată lumea și este de neînvins. Din contră. Este sensibil și uneori mult prea greu de iubit.
Oscar Trent a fost refuzat de patru case de discuri, situația din familia lui este departe de a fi fericită, iar la un moment dat a iubit și a fost iubit așa cum merita, dar viața a avut alte planuri cu el.
Din multe puncte de vedere, Oscar este un personaj toxic și foarte auto-distructiv. El își ascunde suferințele în alcool, droguri și nopți pierdute prin baruri și cazinouri. Dar este în același timp un personaj vulnerabil și real, care nu încearcă în niciun fel să fie perfect, ci doar să supraviețuiască unei realități crude.
Relația dintre ei este cel puțin spus interesantă. Nu am simțit că am citit o poveste clasică de dragoste – la urma-urmei, trebuie să știți că nici nu este. Ei se vor, dar nu se vor. Se atrag, dar se resping. Își neagă sentimentele unul față de celălalt, din frică, dar când își dau voie să simtă, între ei se naște cea mai mișto conexiune.
Ce nu mi-a plăcut:
De obicei, atunci când citesc o carte, știu încă de la primele pagini care o să fie „verdictul final”. Ei bine, în timp ce citeam „Monocrom”, mai exact prima jumătate a cărții, nu am reușit să îmi fac nici măcar o idee, deoarece nu am simțit că m-am atașat de poveste.
Așa că, da, prima jumătate a cărții mi s-a părut cam lentă, deoarece s-a axat mai mult pe povestea individuală a fiecăruia și mai puțin pe relația dintre ei. Simt totuși că am pierdut anumite momente dintre ei – momente care să mă facă să înțeleg exact modul în care s-a dezvoltat relația lor și cum s-a ajuns unde s-a ajuns.
Mi-ar fi plăcut ca personajele să aibă mai multe momente fericite împreună și să nu fie atât de multe scene dark.
A doua jumătate a cărții a fost cea care mi-a schimbat cu totul părerea, iar finalul a fost cel care m-a făcut să realizez de fapt cât de mult m-am atașat de personaje și de povestea lor.
La o zi după ce am terminat de citit cartea m-am trezit cu inima frântă și încă simt că nu mi-am revenit.
O recomand?
Da, o recomand!
Este o carte care se citește rapid, iar stilul de scriere este unul ușor de urmărit.
Dacă alegeți să citiți această carte, ar trebui să vă așteptați ca la final să rămâneți cu multe întrebări și o inimă frântă. Nu o să aveți parte de cea mai perfectă poveste de dragoste, ci de una sinceră și dureroasă.
Verdict final:
4/5 ⭐
Pentru mai multe, ne vedem și citim pe Instagram: Mia Gabe